Ziua Drepturilor Copilului este sărbătorită la nivel mondial pe 20 noiembrie, iar acesta este un prilej bun de a le vorbi copiilor despre drepturile pe care le au. Am ales să vă prezint trei cărți pe care le puteți citi elevilor, iar la final vă povestesc și despre o activitate pe care am desfășurat-o anul trecut.

• Toți ne naștem liberi a apărut la Editura Didactica Publishing House. Cartea este scrisă pornind de la cele 30 de articole din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar pe fiecare pagină a cărții este prezentat câte un drept. De data aceasta nu putem vorbi despre un singur ilustrator, pentru că la realizarea cărții au contribuit 30 de artiști diferiți, fiecare ilustrând câte un drept.

• Am dreptul să fiu copil este scrisă de Alain Serres, ilustrată de Aurelia Fronty și a apărut la Editura Cartemma. La fel ca în prima carte prezentată, fiecare pagină are câte un drept, însă aici textul este în versuri. Elevilor mei le-au plăcut tare mult aceste rime.

• Tot la Editura Cartemma a apărut și Malala pentru dreptul fetelor la educație, scrisă de Raphaele Frier și Aurelia Fronty. Este sora mai mică a cărții Eu sunt Malala și puteți discuta, după citirea cărții, numeroase teme: dreptul la educație, egalitate de șanse, victimele războaielor, libertate de exprimare. Malala este o pakistaneză care a luptat pentru dreptul ei la educația și a primit în anul 2014 Premiul Nobel pentru Pace.

Sugestie

Eu le văd așa: Am dreptul să fiu copil – pentru copii mai mici, Toți ne naștem liberi – pentru copii mai mari, Malala pentru dreptul fetelor la educație – pentru copiii care își cunosc deja drepturile.

O activitate

Anul trecut, de Ziua Drepturilor Copilului, le-am citit elevilor mei cartea Toți ne naștem liberi, am discutat despre drepturile pe care le au și am improvizat în sala de clasă un tribunal (activitatea aceasta poate fi făcută după citirea oricărei cărți de mai sus). La „Tribunalul exploratorilor” (eram Clasa Exploratorilor), am propus următorul caz: „Nicu nu vine la școală pentru că este nevoit să stea cu frații lui mai mici. Mama lucrează 10 ore pe zi. Tata nu există. Cea care a sesizat autoritățile a fost învățătoarea lui Nicu.” Am avut judecători, avocați și public – pentru că citind cartea am aflat că toți avem dreptul la procese publice.

La început, judecătorii au vrut să îi dea dreptate mamei, însă, ascultând părerea fiecăruia, au ajuns să-i dea dreptate învățătoarei. Sigur m-am mai încurcat în termenii juridici, dar ne-am descurcat cum am putut. Ba chiar am avut și un „ciocănel”, la instanțele unui judecător. La final, am punctat că nu e nici vina învățătoarei că a sesizat problema, nici a mamei care muncești pentru copii ei. Le-am spus că în astfel de cazuri ar trebui să găsim mai degrabă soluții decât vinovați.