Un altfel de Advent Calendar

Am simțit pe pielea mea cât de important este să ai tu găleata plină înainte de a da și altora, așa că în decembrie m-am gândit la un altfel de Advent Calendar: nu am deschis eu unul, ci am ales să fac 24 de cadouri cadouri colegilor de cancelarie.

Mi-am propus ca în fiecare dimineață să merg la școală cu un alt cadou, însă nu am reușit, așa că am recuperat când am putut. Au fost zile în care am dus mai multe cadouri și zile în care nu am dus niciunul. Principiul după care am oferit darurile a fost simplu: am încercat să aflu de ce ar avea nevoie persoanele din jurul meu și să văd ce anume pot oferi eu. Am avut în vedere atât cadre didactice, cât și personalul auxiliar.

Mi-am făcut cumva din timp lista cu darurile de oferit și o las mai jos (plus încă câteva idei), în caz că puneți și voi de-un altfel de Advent Calendar în preajma vreunui Crăciun:

  • Materiale didactice (creioane colorate, coli albe, hârtie colorată, biluțe, ștampiluțe, stickere – poate aveți ceva ce stă nefolosit sau vreo colegă admiră markerele pe care le aveți).
  • Cărți, pe care le-ați citit și v-ar plăcea să fie citită de un alt coleg/o altă colegă.
  • Agende. Eu una ador să primesc agende. Le văd foarte utile, mai ales de când sunt la catedră.
  • Cărți, jocuri pentru copii. Fie le țineți la voi în dulap de prea mult timp, fie că la voi în clasă nu mai sunt folosite pentru că elevii au crescut, ele pot fi oferite mai departe.
  • Ceai/ciocolată caldă pentru un moment de relaxare.
  • Vouchere cu servicii. Mă pricep foarte bine la lucrat pe calculator, așa că unei colege, care mereu are nevoie de ajutor, i-am dăruit câteva „Vouchere tehnic”. Le poate folosi când vrea ea. Tot din seria servicii, puteți alege să faceți o pauză de serviciu în locul unui coleg sau să îl ajutați cu ceva ce are nevoie. Cred că se poate face un Advent Calendar doar cu vouchere.
  • Tot din categoria servicii, poți aduce într-o dimineață cafea pentru unul-doi colegi. Sau biscuiți, mai ales dacă sunt pregătiți de tine.
  • Acces pe platforma Twinkl. Fiecare persoană care are cont pe Twinkl poate oferi trei invitații gratuite, timp de o lună. De ce să nu le folosim?!
  • Invitații la evenimente. Sunt foarte multe online în această perioadă, iar multe sunt gratuite. Cei de la Merito au constant ateliere pe diferite teme.

Tu ce ai mai adăuga pe listă într-un altfel de Advent Calendar?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *