Dacă ai ajuns aici, cel mai probabil cauți un calendar de școală 2026-2027 pe care să îl poți imprima și să îl folosești pe parcursul întregului an școlar. Și anul acesta am pregătit un calendar simplu, aerisit și practic, cu suficient spațiu pentru notițe și cu principalele evenimente educaționale deja marcate. La finalul articolului poți descărca gratuit calendar de școală 2026-2027 PDF.
În fiecare an primesc fotografii cu acest calendar lipit pe dulapul din clasă, pe catedră sau chiar în biroul de acasă. Mă bucur enorm când văd că vă este util și sper să vă ajute și în organizarea acestui an școlar.
Ce conține calendarul?
Calendarul este conceput pentru a vă ajuta să organizați întregul an școlar. Fiecare lună are suficient spațiu pentru a nota:
- evaluări;
- ședințe;
- activități;
- excursii;
- termene importante;
- obiectivele lunii;
- orice alte notițe utile.
Am inclus și cele mai importante evenimente educaționale și zile internaționale relevante pentru școală, astfel încât să le aveți mereu la îndemână.
De ce există trei variante?
Anul școlar 2026-2027 include, la fel ca în anii anteriori, vacanța mobilă din luna februarie, iar inspectoratele școlare stabilesc perioada pentru fiecare județ.
Din acest motiv am pregătit trei variante ale calendarului, corespunzătoare celor trei intervale posibile de vacanță. Alegeți varianta potrivită județului în care învățați sau predați.
Descarcă gratuit Calendar de școală 2026-2027 PDF
Vrei și varianta editabilă?
💛 Abonații la newsletter primesc gratuit și varianta editabilă în Canva.
Pe lângă noutățile publicate pe doamna.org, din când în când trimit și materiale care nu apar pe site. Calendarul editabil este unul dintre ele.
👉 Înscrie-te aici gratuit la newsletter: https://doamnanewsletter.substack.com/subscribe
Atenție! Materialele publicate pe doamna.org sunt destinate utilizării personale și la clasă. Acestea nu pot fi repostate, redistribuite sau publicate în nume propriu. Dacă doriți să le recomandați și altor colegi, vă rog să distribuiți linkul către acest articol. Vă mulțumesc pentru respectarea drepturilor de autor!
