Managementul clasei este unul dintre subiectele mele preferate pentru că nu există o cheie a succesului care să funcționeze pentru toți elevii, ci trebuie să încerci să vezi ce se potrivește. Așa că am ales să scriu despre cinci trucuri care au funcționat la mine la clasă și pe care le recomand cu drag mai ales cadrelor didactice aflate la început de drum.

Desenarea orelor

Când elevii mei erau în clasa pregătitoare, mereu apăreau întrebările: „Doamna, cât mai avem?”, „Doamna, când plecăm acasă?” Soluția pe care am găsit-o a fost să le desenez pe tablă orele și pauzele: pentru ore foloseam cercuri, iar pentru pauze săgeți verticale. Pe măsură ce timpul trecea, tăiam sau hașuram orele. Am diferențiat pauza de masă, iar după ultima oră desenam o săgeată verticală.

Am folosit această metodă și la clasa întâi, când încă elevii nu știau să citească ceasul, dar și acum, în clasa a II-a, mai ales pentru că orele nu mai țineau de la fix până la și 45, ci funcționam după un orar adaptat pandemiei Covid. Vă las mai jos două idei pe care le-am utilizat la clasă.

Provocările individuale

Cred că provocările individuale sunt preferatele mele, deși pot părea greu de gestionat. Le-am utilizat mai ales pentru comportamente care deranjau activitățile sau pentru cuvinte urâte. Practic, îmi alegeam un elev, maximum doi, cărora să le dau provocări într-o zi. La începutul orei, îi spuneam: „Dacă ora aceasta reușești să vorbești doar după ce ridici mâna și te numesc, la finalul orei vei primi o recompensă (una din tracking system – despre care voi vorbi mai jos)”. După ce mă asiguram că a înțeles, începeam activitățile, dar aveam grijă să-i reamintesc la câteva minute de provocare: „Te descurci minunat cu provocarea ta. Au trecut șapte minute, iar tu ai ridicat de trei ori mâna și ai așteptat să te numesc”. De obicei nu îi taxam imediat dacă încălcau provocarea. Le dădeam voie la un avertisment sau chiar două, în funcție de cum îl știam pe copil.

Poate părea dificil de gestionat și cu siguranță nu poți face acest lucru cu toată clasa în același timp, dar eu am început cu comportamentele care deranjau cel mai mult și treptat am reușit să ajung cu provocări la toți copiii care am considerat că au nevoie.

Tracking system

Deși termenul poate fi folosit în mai multe contexte, la clasă eu l-am folosit ca sistem de urmărire a comportamentelor elevilor. Practic, îi recompensam pe elevi pentru respectarea regulilor din clasă și pentru activitățile desfășurate: le puteți da puncte, floricele, fasole, nasturi etc. După stabilirea regulilor, le explicam elevilor pentru ce anume vor primi recompense și pentru ce anume vor pierde din ele. Cu toate acestea, mereu le ofeream și recompense surpriză: când erau foarte implicați într-o activitate, când un elev citea o carte din proprie inițiativă sau răspundea în propoziții.

De-a lungul timpului, am folosit atât recompense individuale, cât și recompense de grup, în funcție de ce am simțit că ar avea nevoie elevii mei. Recomand să îl implementați încă de la primele întâlniri cu elevii, după stabilirea regulilor, pentru că vă va fi de mare folos.

Sfintele rutine

Rutinele sunt un alt truc care pot face diferența într-o sală de clasă și pe care mă bazez încă din primul an. Aici intră foarte multe activități pe care mă străduiesc să le realizez în fiecare zi în același stil: primirea copiilor (eu îi preiau din curte și ei se așază în rând), cum anunț când începe și când se termină o activitate, când luăm pauza de masă (la noi este a doua pauză și o petrecem cu toții mâncând și povestind), unde ne petrecem pauzele (dacă ieșim afară, dacă nu, ce jocuri avem voie să folosim în clasă), responsabilii (de curățenie, de respectarea regulilor, de bibliotecă), cum celebrăm zilele de naștere, cum ieșim din sala de clasă (prima dată iese primul rând, apoi al doilea și tot așa), desenarea orelor despre care am scris mai sus. I-am lăsat și pe ei să contribuie cu propriile idei la aceste rutine; atunci când fac rândul, de exemplu, preferă să se așeze fetele în față și băieții în spate, deși eu le-am sugerat să se așeze în ordinea în care au venit.

La început este greu să ții cont de toate, dar copiii au nevoie de ele, iar odată interiorizate, ei îți vor aminti de fiecare dată dacă omiți una.

Jocuri de recaptare a atenției

În primul meu an în învățământ, căutam în permanență jocuri scurte și amuzante pe care să le duc la clasă. Am experimentat tot felul de activități, de la exerciții de gimnastică („Ridicați-vă în picioare. Săriți de două ori.”) până la poezii. Mai jos vă voi povesti doar trei dintre ele.

• Trage fermoarul: Când este zarvă în clasă în urma unei activități, îi rog pe copii „să tragă fermoarul”. Apoi, îi rog să pună cheițele la mine în palmă, iar eu le pun într-un buzunar sau în penar. Treptat, în funcție de cum ridică mâna, scot din buzunar câte o cheie, o dau unui elev, iar activitatea continuă. Bineînțeles că totul este un joc de mimică, dar copiii îl iubesc. Merge folosit și în excursii, atunci cu copiii urmează să intre într-un loc în care e nevoie de mai puțină vorbărie.
• Exercițiile de respirație: Le folosesc mai ales la începutul unei ore care urmează după o pauză în care elevii au alergat sau au jucat jocuri de mișcare în curtea școlii. Le spun elevilor să închidă ochii, să-și îndrepte spatele, să-și pună mâinile pe abdomen, să respire pe 1-2-3-4 și să expire pe 1-2-3-4. Mereu fac și eu exercițiul cu ei, așezată pe un scaun, fără să am o altă activitate în paralel.
• Poezia „Hoțul”, de Cicerone Teodorescu: Este un dialog amuzant, structurat sub forma întrebare-răspuns, care sună cam așa:

„-Ce se vede?

-Un motan.

-Ce-are în gură?

-Un ciolan…

-Ei, și-acuma?

-Vrea să-l roadă.

-Și e vesel?

-Dă din coadă.

-De unde vine?

-De unde vine?

Vine din bucătărie.

-Nu-i e teamă c-am să-l bat?

-Păi de ce?

-Fiindcă-a furat!”

Modific mereu ultimele trei versuri ale poeziei și le adaptez în funcție de momentul în care ne aflăm. De exemplu, dacă elevii au de realizat o activitate individuală, iar în clasă se aud mai multe voci, spun:

„-Nu-i e teamă c-am să-i iau puncte? (aici fac referire la tracking system-ul pe care îl folosesc)

-Păi de ce?

-Pentru că suntem în timpul orei și se vorbește.”

În funcție de cât de tare vorbesc copiii, încep prin a spune mai tare primul vers și termin prin a vorbi aproape în șoaptă. Elevii mei adoră aceste versuri.