Eu nu-mi amintesc cum am învățat semnele de punctuație, dar știu sigur că mi-e greu să-i fac pe elevii mei să le înțeleagă și să le folosească corect. Avem în continuare propoziții fără punct, dar și elevii care nu consideră semnul întrebării sfârșitul unei propoziții. Pentru astfel de situații am creat planșele cu semne de punctuație – resurse pentru sala de clasă, pe care le folosesc cu elevii mei.
Fiecare planșă include:
- Un design simplu și colorat, care atrage atenția copiilor
- Un exemplu clar de propoziție care conține semnul respectiv
- Un format potrivit pentru a fi printat și afișat în clasă
Planșele sunt simple, ca mai toate materialele de pe doamna.org și sunt potrivite pentru a fi folosite ca suport vizual în sala de clasa. Însă, pot fi folosite și de părinți, dacă intenționează să consolideze semnele de punctuația cu propriii copii.
Planșele pot fi integrate în lecțiile de gramatică pentru a explica regulile de punctuație într-un mod vizual. De asemenea, ele mai pot fi folosite și astfel: afișate pe pereții clasei pentru a oferi un punct de referință constant pentru elevi, în jocuri educative pentru recunoașterea semnelor de punctuație și în exerciții de completare a propozițiilor corecte.
Planșele au fost create pe site-ul Canva și conțin: punctul, semnul întrebării, semnul exclamării, virgula, două puncte, linia de dialog.