Dacă tot am scăpat de pandemie, am organizat activități pe echipe cam de două-trei ori pe săptămână. Iar după clasicele metode „alegeți voi” sau „aleg eu”, am început să caut și alte metode de a împărți elevii pe echipe.
Am găsit pe Pinterest câteva idei mai altfel (în funcție de culoarea pantofilor, în funcție de cum parcurg drumul până la școală – cu mașina, cu autobuzul, pe jos) și am realizat și eu o listă potrivită pentru elevii mei (în funcție de numărul de pagini citite astăzi, în funcție de momentul ajungerii la școală). Apoi, le-am scris pe bilețele și le-am introdus într-un borcan. Vom extrage unul de fiecare dată când trebuie să formăm echipe.
De obicei, copiii se așază în linie în funcție de un anumit criteriu, după care formez echipele de câte 3, 4 sau 5, în funcție de activitate. Dacă nu vi se potrivesc toate, puteți selecta doar câteva idei de a împărți elevii în echipe, iar apoi le printați de două ori.
Se poate descărca de aici:
Tot pe blog: Joc: „Vorbește, mimează, desenează!”, Semne de carte altfel, Cum stabilesc regulile clasei