Steluțe cu responsabilități – material de afișat

Folosesc responsabilitățile încă de la clasa pregătitoare, chiar dacă pe atunci trebuia să fac eu mai multe decât cei „responsabili”. Pe atunci aveam „ajutorul doamnei”, iar acest rol era primit ca recompensă. Treptat, pe măsură ce elevii au crescut, am tot adăugat responsabilități în funcție de nevoile copiilor și de spațiul folosit.

Acum, când elevii mei sunt în clasa a IV-a, aproape fiecare are câte ceva de făcut. Am ales să afișez responsabilitățile pe niște steluțe cu un soi de sclipici auriu pentru a-i face pe copii să-și dorească să fie numele lor acolo și pentru a simți importanța asumării unui rol. Eu le-am introdus treptat, tot câte una, câte una. Încă mai am de pus steluța „Responsabil cu videoproiectorul”. Dar nu totul trebuie să fie perfect sau „gata”, ci îmi place să adapteze lucrurile, în funcție de clasă și activități. Nu toți responsabilii au ceva de făcut zilnic. Implicarea unora (cum ar fi responsabilul cu jocurile sau responsabilul cu videoproiectorul) este necesară doar o dată sau de două ori pe săptămână.

Noi vom schimba responsabilii la fiecare final de modul, dar copiii își pierd responsabilitățile dacă încalcă regulile clasei sau nu-și fac treaba. Dacă simt că ceva nu funcționează, vom schimba împreună.

*Lipsesc unele diactrice, eu le-am pus direct cu o carioacă pe hârtie, înainte să le laminez.

Materialul se poate descărca de aici:

Link Canva – format editabil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *